• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Basescu, la Munchen: Fac apel la presedintele Ucrainei sa nu trimita armata pe strazi

Basescu, la Munchen: Fac apel la presedintele Ucrainei sa nu trimita armata pe strazi

Presedintele Traian Basescu a participat, sambata seara, la Conferinta pentru Securitate de la Munchen, unde a spus ca un dezastru in domeniul securitatii ar fi ca in Ucraina sa intervina armata pentru a calma situatia, facand un apel ca omologul de la Kiev sa nu trimita armata pe strazi.

Basescu a spus ca este nevoie de o "abordare mai consistenta" privind perspectivele de aderare la UE pentru tarile din Parteneriatul Estic.
 
"E nevoie de o abordare mai consistenta. Nu poti doar sa le inviti la Asociere dar sa le spui ca nu e o garantie ca vor intra in UE. Cred ca UE trebuie sa fie mai puternica in crearea perspectivei de intrare in UE", a spus seful statului, citat de caleaeuropeana.ro.
 
El s-a referit si la problema conflictelor inghetate. "Un alt lucru este ca din toate cele sase state ale Parteneriatului Estic, patru au conflicte inghetate. Trebuie sa gasim o solutie ca toate aceste state sa rezolve pentru totdeauna aceste conflicte inghetate. Aceste state nu au perspectiva apartenentei la UE daca nu isi rezolva conflictele", a precizat Basescu.
 
Presedintele a cerut omologului sau ucrainean sa nu cheme armata impotriva manifestantilor. "Dezastrul in domeniul securitatii ar fi ca in Ucraina sa intervina Armata pentru a calma situatia. Fac un apel la presedintele Ucrainei sa nu trimita armata pe strazi", a spus Basescu.

2 februarie 2014 09:57
Modifică setările cookies