
![]()  | 
                     Barbatii din Coreea de Nord au primit ordinul de a adopta tunsoarea lui Kim Jong-un | 
                |
| 
                         
	Barbatii din Coreea de Nord au primit ordinul de a adopta tunsoarea liderului acestei tari comuniste, Kim Jong-un, potrivit unor zvonuri aparute in presa internationala, informeaza independent.co.uk. 
                        
	Presa internationala afirma ca un ghid de conduita alcatuit de statul nord-coreean a fost impus in capitala Phenian in urma cu doua saptamani, relateaza BBC, iar tunsoarea liderului tarii - ras in parti si cu parul valvoi in varful capului - a fost impusa si in restul tarii. 
	"Tunsoarea conducatorului nostru este foarte speciala", a spus o sursa pentru Radio Free Asia. "Nu se potriveste mereu oricui, pentru ca oamenii au chipuri si capete de forme diferite", a completat sursa. 
	Informatiile din Coreea de Nord sunt dificil de verificat. La inceputul acestui an, s-a zvonit ca postul national de televiziune ar fi anuntat ca statul nord-coreean a reusit sa trimita un astronaut pe Soare. 
	Expertii din regiune si-au exprimat deja indoiala in privinta veridicitatii informatiei despre impunerea acelui stil de tunsoare. 
	"Mi se pare o prostie", a declarat Aidan Foster Carter, profesor la Universitatea Leeds. "Pentru inceput, nimeni din Coreea de Nord nu a fost vazut cu o tunsoare ca aceea a lui Kim Jong-un!", a adaugat el. 
	Totusi, statul nord-coreean s-a exprimat deja in legatura cu tunsorile si coafurile cetatenilor sai - anul trecut, Coreea de Nord a publicat o lista cu cele 10 modele aprobate de tunsori si coafuri socialiste. 
                        27 martie 2014 13:02  | 
                    ||