ANM: Posibil cod portocaliu in sudul tarii, in noaptea de vineri spre sambata |
||
Directorul Administratiei Nationale de Meteorologie, Ion Sandu, a anuntat ca ar putea fi emis, in noaptea de vineri spre sambata, cod portocaliu in judetele Teleorman, Olt, Dambovita si Arges, in a doua jumatate a noptii urmand ca atentionarea sa vizeze toata Muntenia si Dobrogea. Ion Sandu a spus ca va continua sa ninga, dat vremea rea nu va fi de lunga durata. Directorul ANM a precizat ca sambata va fi "o pauza", iar duminica vantul va continua sa bata, insa nu la intensitatea anterioara. In Oltenia, duminica si luni, vantul va viscoli zapada de pe camp, dar nu se va impune niciun cod, insa temperaturile vor ramane scazute pana la jumatatea saptamanii viitoare, a adaugat Ion Sandu. Bucurestiul si 24 de judete din jumatatea de sud a tarii vor fi, de vineri dupa-amiaza pana sambata dupa-amiaza, sub cod galben de ninsoare si vant, care la rafala va depasi 60 km/ora, viscolind zapada. Avertizarea cod galben a fost emisa pentru Bucuresti si judetele Ilfov, Ialomita, Calarasi, Constanta, Tulcea, Braila, Buzau, Vrancea, Prahova, Dambovita, Giurgiu, Teleorman, Arges, Olt, Dolj, Valcea, Gorj, Mehedinti, Caras-Severin, Timis, Hunedoara, Sibiu, Brasov si Covasna. 6 februarie 2015 15:28 |