Al-Qaida ameninta Franta cu noi atacuri |
||
Un lider religios al Al-Qaida in Peninsula Araba (AQPA), din care ar fi facut parte fratii Kouachi, autorii atentatului de la Charlie Hebdo, a amenintat Franta cu noi atacuri, intr-o inregistrare video difuzata vineri, a anuntat SITE, care monitorizeaza site-urile islamiste, relateaza AFP. In aceasta inregistrare video, Harith al-Nadhari, o autoritate in materie de sharia (legea islamica), s-a adresat francezilor pentru a le transmite un mesaj. "Nu veti fi in siguranta atat timp cat veti lupta impotriva lui Allah, mesagerului sau si credinciosilor", potrivit SITE. "Soldati care il venereaza pe Allah si mesagerii sai au ajuns printre voi. Ei nu se tem de moarte, ei cauta martiriul in numele lui Allah". Chérif Kouachi, care a declarat ca urmeaza instructiuni ale AQPA, si fratele sau Saïd, care ar fi participat in Yemen la antrenemente ale Al-Qaida, au fost ucisi vineri de fortele de ordine, dupa ce s-au retras intr-o tipografie situata la nord-est de Paris. Un alt atacator, Amedy Coulibaly, a fost ucis in urma unui asalt asupra magazinului evreiesc din Paris. El a declarat ca facea parte din organizatia Stat Islamic. 10 ianuarie 2015 09:35 |