Basescu anunta vizita in Romania a vicepresedintelui SUA, John Biden, si a sefului Pentagonului, dar nu precizeaza data |
||
UPDATE Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca i-a facut o invitatie vicepresedintelui SUA, Joe Biden, pentru a veni in Romania si ca va veni si seful Pentagonului, dar nu a dorit sa spuna cand va fi aceasta vizita, pentru ca s-a decis ca anuntul sa se faca simultan cu Casa Alba.
"Eu am facut o invitatie vicepresedintelui Biden sa vina in Romania, a dat o data, dar am decis sa dam simultan comunicatele legate de aceasta vizita", a spus seful statului. Traian Basescu nu a dorit sa spuna cand va avea loc aceasta vizita, precizand ca "este o chestiune de securitate", dar a precizat ca va veni si seful Pentagonului.
Potrivit sefului statului, reprezentantii Statelor Unite ale Americii doresc sa isi faca obligatiile de parteneri strategici fata de Romania.
Anterior, surse oficiale, citate de Mediafax, declarasera ca vicepresedintele SUA, Joe Biden, va veni saptamana viitoare la Bucuresti pentru a discuta cu presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta inclusiv despre situatia din Ucraina.
"Au fost discutii pentru organizarea unei intalniri la nivel inalt intre Romania si Statele Unite ale Americii dinaintea crizei din Ucraina, dar evenimentele recente au accelerat aceasta intrevedere", au aratat sursele.
Potrivit acestora, vizita lui Joe Biden in Romania este programata, la acest moment, pentru sfarsitul saptamanii viitoare, fara sa fi fost inca anuntata oficial in ideea unor eventuale modificari de program de ultima ora, si ar urma sa faca parte dintr-o serie de scurte discutii si cu oficiali din alte tari din regiune.
In urma cu trei saptamani, Joe Biden s-a aflat in Ucraina, pentru a exprima sustinerea Statelor Unite. 12 mai 2014 13:35 |