SUA trimit un portavion in Golful Persic pentru posibile raiduri aeriene in Irak |
||
Statele Unite vor trimite portavionul George H.W. Bush in Golful Persic in urmatoarele ore pentru a fi disponibil in cazul in care presedintele Barack Obama decide efectuarea de raiduri aeriene in Irak, afirma surse oficiale americane citate de CNN. Obama a declarat ca nu vor fi trimise efective militare terestre in Irak, precizand ca exista alte optiuni. "Nu vom trimite efective militare combatante in Irak, dar am cerut echipei de consilieri in materie de securitate nationala sa pregateasca optiuni pentru sustinerea fortelor de securitate irakiene", a declarat Obama de la Casa Alba, subliniind ca "fara un efort politic, orice actiune militara va fi sortita esecului". In paralel, el a indemnat liderii comunitatilor religioase din Irak sa puna capat disensiunilor. Grupul Stat Islamic in Irak si Levant (SIIL), afiliat retelei teroriste Al-Qaida, a promis, intr-o inregistrare video, ca va ocupa orasul Bagdad, dupa ce a obtinut controlul asupra provinciilor Ninive si Tikrit. " 14 iunie 2014 08:41 |