Studiu: Tot mai multi oameni platesc diverse servicii, pentru a-si gasi parteneri de viata |
||
Gasirea partenerului de viata ideal tine partial de noroc, dar ea implica adeseori si o investitie ce poate fi masurata in timp si in bani, potrivit unei analize ce a fost realizata de BBC Capital.
"Fara indoiala, scantei pot intotdeauna sa apara in cafenele si la petreceri, insa tot mai multi oameni se orienteaza spre o varietate de servicii pentru a primi un mic ajutor in cautarea iubirii. Site-urile de intalniri si serviciile matrimoniale au devenit solutii credibile pentru oamenii care cauta combinatia perfecta intre atractie fizica, conexiune intelectuala si parteneri intelegatori si iubitori", se afirma in debutul acestui articol aparut pe site-ul BBC.
Insa ajutorul primit pentru a gasi perechea perfecta nu este ieftin. Pentru a marca ziua de Sfantul Valentin, sarbatoarea americana care celebreaza iubirea si relatiile durabile, pe 14 februarie, jurnalistii de la BBC Capital au stat de vorba cu o serie de experti in tehnicile de localizare a partenerului de viata ideal.
Persoanele aflate in cautarea iubirii au o asa-numita "lista de dorinte". Provocarea pentru agentii matrimoniali consta in decodarea acestei liste si in identificarea valorilor acestuia. "Aceasta este esenta compatibilitatii", spune Rachel MacLynn, directoarea cabinetului Vida Consultancy din Londra. De exemplu, un client care vrea un partener care a urcat pe Everest ar putea fi fericit alaturi de o persoana care are simtul aventurii.
Firmele matrimoniale trebuie sa combine dorintele si valorile clientilor cu alte caracteristici socioeconomice, precum localitatea de rezidenta, familie, educatie, cariera, stil de viata si istoricul relatiilor anterioare. Toate aceste eforturi de gasire a partenerului ideal vin insa cu un cost.
Cabinetul Vida Consultancy din Londra contribuie la formarea a 10 cupluri pe an si isi taxeaza clientii cu tarife cuprinse intre 9.000 de lire sterline (14.700 dolari) si 50.000 de lire sterline (81.690 dolari), in functie de cerintele solicitate si de resursele pe care le-a alocat. Calitatea de detinator al pachetului VIP Life costa 15.000 de dolari si include un numar nelimitat de intalniri pe an, in timp ce femeile eligibile care spera sa isi gaseasca un partener prin intermediul acestei firme pot sa se inscrie gratuit in baza de date a companiei. In Singapore, celibatarii care apeleaza la serviciile companiei It's Just Lunch, o agentie matrimoniala de tipul client-to-client, trebuie sa plateasca o taxa de 2.400 dolari Singapore (1.893 dolari) care le garanteaza ca vor avea parte de cel putin 10 intalniri pe an cu persoane compatibile.
Pentru celibatarii din Occident, exista doua tipuri de site-uri. Unele, precum eHarmony si Chemistry.com, necesita completarea unor chestionare laborioase, mari consumatoare de timp. Altele, precum Match.com si OKCupid, permit utilizatorului sa efectueze cautari imediate.
Indiferent de regiunea in care se afla, cele mai multe dintre site-urile de intalniri online taxeaza utilizatorul cu echivalentul sumei de 15 dolari pe luna - acesta este costul a cinci cesti de cafea sau pentru unul sau doua pranzuri in multe dintre zonele urbane. Exista si site-uri matrimoniale gratuite, insa ele impun achitarea unei taxe pentru o serie de servicii specializate, precum cautarile personalizate pe site sau primirea confirmarii faptului ca mesajele expediate de un utilizator au fost citite de destinatar.
Metoda traditionala - Chiar si intalnirea partenerului de viata prin "metoda traditionala" vine cu un anumit cost. Intalnirile sunt costisitoare si consumatoare de timp, asadar oamenii din lumea intreaga cer ajutorul altora. Indienii apeleaza la Floh, o retea de socializare pentru celibatari, gratie careia utilizatorii pot sa se cunoasca la diverse evenimente, precum dineuri, degustari de vinuri, excursii, spectacole.
13 februarie 2014 21:21 |