Riscul de infarct letal, mai mare pentru femei |
||
Riscul de deces in urma infarctului miocardic este mai mare in cazul femeilor, deoarece simptomele sunt confundate, cel mai adesea, cu o criza de angoasa, se arata intr-un studiu al cercetatorilor canadieni publicat luni, informeaza AFP.
Cercetatorii de la Universitatea McGill din Montreal si-au propus sa descopere motivul pentru care exista o diferenta atat de mare intre barbati si femei in ceea ce priveste rata mortalitatii provocate de infarct. Ei au chestionat 1.123 de pacienti cu varsta cuprinsa intre 18 si 55 de ani, internati in 24 de centre medicale din Canada, dar si intr-un spital din Statele Unite si in altul din Elvetia.
Femeile chestionate aveau venituri mai modeste decat barbatii care au participat la studiu. Acestea prezentau un risc mai mare de diabet sau hipertensiune arteriala, aveau cazuri de boli cardiace in familie si erau mai predispuse la depresie si anxietate.
Cercetatorii, ale caror concluzii au fost publicate luni in Canadian Medical Association Journal, au constatat ca, in medie, barbatii primeau mai prompt electrocardiograme si tratament defibrilator decat femeile. Oamenii de stiinta au explicat diferenta de tratament prin faptul ca numarul de femei care se prezentau la unitatile de urgenta cu dureri toracice de alta natura decat cele cardiace este, de regula, mai mare decat numarul barbatilor.
18 martie 2014 19:00 |