Reactorul 1 de la Cernavoda, deconectat de la sistemul energetic national, pentru lucrari de mentenanta |
||
Nuclearelectrica (SNN) a deconectat de la sistemul energetic national, duminica seara, Unitatea 1 a centralei de la Cernavoda, pentru efectuarea unor lucrari de remediere la partea clasica a unitatii.
Reactorul a fost reconectat la sistem in dimineata zilei de luni, potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, operatorul centralei din Cernavoda.
Compania a mai deconectat acelasi reactor in aceasta luna tot pentru efectuarea unor lucrari la echipamente.
Si celalalt reactor al centralei a fost oprit, saptamana trecuta, pentru reparatii.
Nuclearelectrica este controlata de stat, prin Ministerul Economiei.
Centrala de la Cernavoda functioneaza cu doua reactoare, care acopera aproape 20% din consumul de energie la nivel national.
29 decembrie 2014 10:44 |