Rampe de lansare a unor rachete nord-coreene sunt orientate spre cer |
||
Una sau doua rampe de lansarea unor rachete cu raza medie de acţiune de tip Musudan sunt orientate catre cer, in Coreea de Nord, ceea ce ar putea sa indice posibilitatea unui tir sau ar putea fi doar o cacealma, anunţa presa japoneza joi, citand un oficial de la Ministerul Apararii, relateaza AFP.
Posturi japoneze de televiziune au evocat observatii prin satelit in acest sens. Contactat de AFP, Ministerul japonez al Apararii a refuzat sa comenteze aceasta informatie.
La Seul, o sursa din cadrul serviciilor militare de informatii sud-coreene a declarat pentru agentia de presa Yonhap ca doua rachete de tip Musudan au fost in mod regulat scoase din hangar si trimise pe coasta de est, dupa care au fost retrase, in timp ce, in paralel, alte cel putin cinci vehicule prevazute cu lansatoare de rachete au fost de asemenea deplasate.
Coreea de Nord cauta sa ii "oboseasca" pe agentii americani si sud-coreeni insarcinati cu supravegherea rampelor, potrivit altei surse, in contextul in care Statele Unite si Coreea de Sud si-au ridicat miercuri, cu o treapta, nivelul de vigilenta.
Coreea de Nord a transportat cu trenul, la inceputul saptamanii trecute, doua rachete de tip Musudan pe care le-a instalat pe vehicule echipate cu un dispozitiv de lansare, potrivit Seulului, care se teme ca Phenianul ar putea sa procedeze la un test in orele sau zilele urmatoare.
Japonia, Statele Unite si Coreea de Sud se aflau in continuare in alerta, joi, in fata amenintarii reprezentate, in opinia lor, de declaratii incendiare ale regimului nord-coreean si de acte de sfidare pe care acesta le-a multiplicat, in ultimele luni, la adresa comunitatii internationale.
Un eventual tir de racheta poate sa aiba loc pana la 15 aprilie, ziua ce marcheaza nasterea fondatorului Republicii Democratice Populare Coreea (numele oficial al Coreei de Nord) Kim Il-sung, decedat in 1994.
Ziua de joi 11 aprilie constituie, de asemnea, o data-cheie, marcand un an de la investirea lui Kim Jong-un, nepotul lui Kim Il-sung, in functia de prim-secretar al Partidului Muncitorilor din Coreea, partid unic in aceasta tara.
11 aprilie 2013 09:07 |