Porosenko i-a prezentat lui Putin un plan de pace |
||
Presedintele rus, Vladimir Putin, a discutat cu omologul sau ucrainean, Petro Porosenko, despre modalitatile de detensionare a situatiei in Ucraina, anunta Kremlinul, citat de AFP, transmite Mediafax. Porosenko i-a prezentat joi lui Vladimir Putin un plan de pace pentru Estul prorus si s-a plans de o presupusa incursiune de tancuri in teritoriul ucrainean, relateaza AFP. "Porosenko a calificat situatia drept inacceptabila", a scris purtatorul de cuvant al presedintelui pe pagina sa de Facebook, facand aluzie la informatii potrivit carora trei tancuri datand din perioada sovietica au intrat in teritoriul ucrainean dinspre Rusia, o actiune dezmintita de Moscova. Tensiunile persista totusi in estul Ucrainei, in special la Donetk, unde o explozie - probabil un atentat - a vizat vehiculul unei lider al separatistilor din oras, Denis Pusilin, a anuntat pentru AFP o purtatoare de cuvant a autoritatilor separatiste. Pusilin "nu se afla in vehicul" in momentul producerii exploziei, au precizat autoritatile separatiste. - Kievul controleaza o suta de kilometri de frontiera. Jurnalisti ai AFP au auzit o explozie violenta, urmata de altele de intensitati mai mici produse probabil de tiruri de artilerie, cu putin timp inainte de ora locala 22.00 (22.00, ora Romaniei). 13 iunie 2014 09:01 |