• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Printul Philip, externat la 10 zile dupa o interventie chirurgicala

Printul Philip, externat la 10 zile dupa o interventie chirurgicala

Printul Philip, sotul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, a fost externat luni din spitalul londonez in care a suportat, pe 7 iunie, o "operatie exploratorie" sub anestezie generala in regiunea abdomenului, potrivit imaginilor difuzate de posturile de televiziune britanice, informeaza AFP.

Zambitor, printul consort britanic, in varsta de 92 de ani, a iesit pe propriile picioare din London Clinic, un spital privat din centrul Londrei, dupa care a parasit zona la bordul unui automobil.
 
Palatul Buckingham, care prevazuse o perioada de convalescenta de doua luni dupa acea internare, a anuntat, luni, ca ducele de Edinburgh - titlul oficial al printului Philip - "are un moral bun".
 
Sotul suveranei britanice a fost internat pe 6 iunie, dupa ce participase la o petrecere organizata in gradinile Palatului Buckingham. Palatul regal a precizat ca spitalizarea printului fusese programata cu mai mult timp inainte, dupa ce printul efectuase un set de analize medicale.
 
Pe 7 iunie, printul Philip a suportat o "operatie exploratorie" la abdomen, a carei natura exacta nu a fost precizata.
 
Pe 10 iunie, cand si-a sarbatorit a 92-a aniversare, in spital, printul a primit vizita celor apropiati, in special a reginei si a fiului lor cel mare, Charles, care a declarat vineri ca tatal sau se simte deja "mult mai bine".
 
Aceasta este cea de-a patra spitalizare a sa in ultimele 18 luni. La sfarsitul anului 2011, printul Philip a suferit o operatie din cauza unei artere coronare blocate si a fost apoi internat de alte doua ori in 2012 din cauza unei infectii urinare. Mult timp cunoscut pentru energia lui inepuizabila, printul Philip i-a stat alaturi sotiei sale, fara greseala, in cei 61 de ani de domnie ai acesteia, iar regina spune ca printul este "stanca ei".

17 iunie 2013 15:03
Modifică setările cookies