• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Premiera mondiala in medicina: O inima artificiala, care imita in totalitate organul uman, implantata miercuri, in Franta

Premiera mondiala in medicina: O inima artificiala, care imita in totalitate organul uman, implantata miercuri, in Franta

O inima artificiala autonoma creata de compania franceza Carmat a fost implantata, miercuri, in cavitatea toracica a unui pacient care suferea de insuficienta cardiaca terminala de catre o echipa de medici de la spitalul Georges Pompidou din Paris, informeaza AFP, potrivit Mediafax.

Anuntul a fost facut vineri de compania Carmat care afirma ca aceasta interventie chirurgicala reprezinta o premiera mondiala.

"Aceasta prima implantare s-a desfasurat de o maniera satisfacatoare (...). Pacientul se afla in prezent sub supraveghere medicala, la reanimare, este constient si dialogheaza cu familia sa", au precizat reprezentantii companiei Carmat.
 
Autoritatile medicale franceze au avizat favorabil, la sfarsitul lunii septembrie, o astfel de operatie, deschizand astfel noi perspective pentru pacientii condamnati sa astepte vreme indelungata din cauza raritatii grefelor disponibile.
 
"Ne bucuram pentru acest prim implant, dar ar fi bineinteles prematur sa tragem concluzii, intrucat este vorba de un singur implant si de un interval postoperatoriu inca foarte scurt", a declarat la randul sau directorul general al companiei Carmat, Marcello Conviti, intr-un comunicat.
 
Firma Carmat, infiintata de chirurgul Alain Carpentier, celebru pe plan mondial dupa ce a inventat valvele cardiace Carpentier-Edwards, vrea sa acopere penuria notorie de grefe careia ii cad victime zeci de mii de persoane care sufera de insuficienta cardiaca avansata.
 
Proteza creata de compania franceza, realizata pe baze stiintifice "solide", vizeaza, potrivit reprezentantilor firmei, "o functionalitate si o durabilitate exemplare".
 
"Ea imita in totalitate o inima umana normala cu doua ventricule care mobilizeaza sangele asa cum o face muschiul cardiac, prin senzori care permit accelerarea inimii, decelerarea, cresterea debitului, scaderea debitului. Daca bolnavul doarme, debitul scade. Daca bolnavul urca scarile, atunci il mareste, iar proteza nu are nimic de-a face cu o pompa mecanica", a explicat, in septembrie, Philippe Pouletty, cofondator al companiei.
 
Pacientul operat miercuri, a carui identitate nu a fost dezvaluita, suferea de o insuficienta cardiaca terminala, cu un pronostic vital angajat, si nu beneficia de nicio alternativa terapeutica, potrivit conditiilor impuse de autoritatile medicale franceze.
 
Compania Carmat considera ca inima sa artificiala ar putea salva in fiecare an vietile a catorva zeci de mii de pacienti, fara riscul de respingere a grefei, asigurandu-le, totodata, o calitate a vietii fara precedent.

21 decembrie 2013 17:27
Modifică setările cookies