Infrangere usturatoare a democratilor. Republicanii au preluat controlul in Senatul SUA |
||
Republicanii au obtinut marti majoritatea in Senatul american, in alegerile de la jumatatea mandatului, reducand campul de actiune al presedintelui Barack Obama in ultimii doi ani la Casa Alba, potrivit proiectiilor televiziunilor, relateaza AFP, citata de Mediafax. Provocand o infrangere usturatoare democratilor, tabara republicana detine de-acum cel putin 51 dintre cele 100 de mandate in Senat si pastreaza controlul asupra Camerei Reprezentantilor. Republicanii si-au construit victoria obtinand cele sase mandate de care aveau nevoie pentru a prelua controlul Senatului, dominat de catre democrati din 2006. Victoria lor a fost decisa in Colorado (vest), Arkansas (sud) si South Dakota (nord), state in care candidatii republicani au invins senatori democrati in exercitiu. Mitch McConnell, in varsta de 72 de ani, care si-a pastrat cu usurinta, marti, mandatul de senator in Kentucky (centru-est), va incarna opozitia fata de presedintele Obama. Potrivit anumitor proiectii, republicanii ar putea sa-si consolideze controlul asupra Camerei Reprezentantilor, in care detin majoritatea incepand din 2010, cu 233 din cele 435 de mandate. In total, 36 din cele 100 de mandate de senatori si toate mandatele din Camera sunt innoite in aceste alegeri de jumatate de mandat, in care presedintele Obama a platit pretul unei nepopularitati tot mai mari. 5 noiembrie 2014 07:08 |