Grupare formata din romani si moldoveni, suspectata de comiterea unui jaf de un milion euro la Paris |
||
Cincisprezece barbati, probabil romani si moldoveni, sunt suspectati ca au comis un jaf la un magazin de bijuterii si ceasuri de lux din Paris, valoarea daunei fiind de aproximativ un milion de euro, relateaza presa franceza, care prezinta o inregistrare video ce surprinde fuga hotilor.
Potrivit site-ului Francetvinfo.fr, jaful a avut loc vineri la un magazin de bijuterii si ceasuri de lux situat pe Strada Paix din Paris. Hotii au reusit sa plece cu aproximativ 20 de ceasuri de lux, valoarea daunei fiind de circa un milion de euro.
Fuga celor 15 hoti a fost surprinsa de camerele de luat vederi.
Doi suspecti, in varsta de 17, respectiv 24 de ani, au fost retinuti in scurt timp, ei fiind originari din Romania si Republica Moldova. Alti trei suspecti au fost retinuti sambata.
Modul de operare i-a surprins pe politistii francezi. "Este vorba de un grup important, bine structurat si avand o strategie eficienta; este un mod de operare nou", a declarat comisarul principal al Arondismentului 2 din Paris, sectorul unde a avut loc jaful.
6 octombrie 2013 12:12 |