FBI: Whitney Houston a fost santajata cu 250.000 de dolari |
||
FBI a declasificat recent un dosar in care se face referire la un santaj la adresa cantaretei Whitney Houston. Potrivit Express.co.uk, artista a platit 250.000 de dolari inainte ca agentii federali sa poata interveni.
Potrivit documentelor, Biroul Federal de Investigatii (FBI) a fost sesizat in 1992 cu privire la o tentativa de santaj la adresa cantaretei Whitney Houston, care a murit in 2012, intr-o camera de hotel, la varsta de 48 de ani, din cauza unei supradoze de droguri.
Diva a platit suma ceruta, inainte ca agentii FBI sa actioneze. Santajistul pretindea ca "detine detalii intime despre mai multe relatii amoroase ale lui Whitney Houston si ca intentioneaza sa le faca publice", se arata in dosarul FBI.
Pe atunci, Whitney era casatorita cu compozitorul si cantaretul Bobby Brown si se afla in apogeul carierei. Artista le-a declarat atunci detectivilor de la FBI ca persoana care a amenintat-o a facut parte din cercul ei de prieteni. In 1999, cantareata a primit o serie de scrisori si casete inregistrate, trimise din Olanda, in care se pare ca artista facea obiectul unor noi amenintari.
Whitney Houston, nascuta pe 9 august 1963, a dominat scena muzicala pop si soul a anilor '80 si '90, vanzand aproximativ 170 de milioane de discuri si fiind supranumita "Vocea". Ea s-a lansat si in cinema, jucand alaturi de Kevin Costner in filmul "Bodyguard" (1992), pentru care a inregistrat o noua versiune a piesei "I Will Always Love You" (Dolly Parton, 1974), care a devenit extrem de populara. Houston este singurul artist din lume care a lansat sapte albume consecutive premiate cu discuri de platina, depasind la acest capitol chiar si trupa Beatles. Lista ei de premii include, printre altele, 6 Grammy, 2 Emmy, 30 Billboard Music Awards si 22 American Music Awards.
24 martie 2013 14:26 |