Barack Obama promite o strategie de lupta "pe termen lung" contra Statului Islamic |
||
Presedintele Barack Obama a promis luni ca Statele Unite vor urma o strategie de lupta "pe termen lung" contra gruparii Statul Islamic (SI), ale carei obiective din nordul Irakului sunt bombardate de aproximativ zece zile de aviatia americana, relateaza AFP, potrivit Mediafax.
Fortele americane, reangajate militar in Irak pentru prima oara de la retragerea din decembrie 2011, au efectuat luni 15 atacuri aeriene contra unor pozitii ale SI in imprejurimile barajului strategic de la Mosul, ocupat de la inceputul lui iunie de catre insurgentii sunniti.
Aceste operatiuni le-au permis, potrivit presedintelui american, "fortelor irakiene si kurde sa faca un mare pas inainte in tentativa de reluare" a controlului asupra barajului. "Vom continua sa urmam o strategie pe termen lung pentru a inversa tendinta contra SI", a declarat Barack Obama.
Presedintele american, care s-a exprimat de la Casa Alba, a avertizat, de asemenea, ca insurgentii sunniti, care controleaza teritorii vaste in Siria si Irak, reprezinta o amenintare "pentru irakieni si intreaga regiune".
In plus, Barack Obama a declarat ca il sprijina pe premierul desemnat Haidar al-Abadi, indemnandu-l sa formeze un "Guvern de uniune dotat cu un program national care sa reprezinte interesele tuturor irakienilor".
19 august 2014 08:34 |