Aplicatia “Inspectorul padurii”, disponibila si pentru utilizatorii de iPhone |
||
Aplicatia 'Inspectorul padurii' este disponibila, incepand din 20 septembrie, si pentru utilizatorii de iPhone, acestia avand posibilitatea sa descarce programul, gratuit, direct din App Store, a anuntat Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP), pe pagina proprie de Facebook.
'Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor - Romania lanseaza prima versiune a aplicatiei Inspectorul Padurii pentru terminale mobile care utilizeaza sistemul de operare iOS. Aplicatia poate fi descarcata din App Store incepand de astazi la https://appsto.re/ro/zU-Xeb.i', se arata in anuntul citat.
Conform datelor oficiale, aplicatia 'Inspectorul Padurii' a fost descarcata de catre 32.000 de utilizatori de smartphone, in primele 10 zile de la lansarea din luna iulie, fiind, de asemenea, inregistrate mai mult de 500.000 de interogari in baza de date SUMAL privind urmarirea trasabilitatii lemnului.
De asemenea, statistica arata ca, dupa prima luna de testare a noii aplicatii, s-a consemnat o crestere cu 300% a raportarii transporturilor suspecte, respectiv peste 500.000 de interogari in baza de date SUMAL de urmarire a trasabilitatii lemnului.
Ministerul Mediului a lansat, in data de 19 iulie 2016, noua aplicatie 'Inspectorul Padurii', dedicata celor care vor sa reclame transporturi ilegale de lemn, ce poate fi descarcata gratuit din Google Play de catre orice persoana direct pe un smarphone cu sistem de operare Android.
21 septembrie 2016 12:19 |