Adrian Nastase va executa patru ani si sase luni de inchisoare |
||
Adrian Nastase va executa patru ani si sase luni de inchisoare, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti i-a adaugat un spor la pedeapsa de patru ani, in urma contopirii condamnarilor primite de fostul premier in dosarele "Zambaccian" si "Trofeul calitatii". Decizia este definitiva. Instanta Curtii de Apel Bucuresti a admis, marti, contestatia Directiei Nationale Anticuroptie. Avocatul lui Adrian Nastase nu mai poate solicita liberarea conditionata, asa cum intentiona sa faca daca fostul premier ramanea cu pedeapsa de patru ani. Instanta suprema i-a condamnat in 6 ianuarie, in dosarul Zambaccian, pe Adrian Nastase la patru ani de inchisoare cu executare, pe sotia acestuia, Dana Nastase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Nastase a fost incarcerat in aceeasi zi. Fostul premier a fost acuzat in dosarul "Zambaccian" pentru ca, in perioada 2002 - 2004, in calitate de premier, ar fi primit, in mod direct si prin intermediul sotiei sale, Dana Nastase, foloase necuvenite in valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. In 20 iunie 2012, Adrian Nastase a fost condamnat definitiv, tot de instanta suprema, la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul "Trofeul calitatii". El a fost incarcerat in 26 iunie 2012 si pus in libertate la 18 martie 2013, dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis cererea lui de eliberare conditionata. In dosarul "Matusa Tamara", Adrian Nastase a fost achitat definitiv, in septembrie 2012, de Completul de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru fapte de coruptie. In acelasi dosar au fost achitati si Ioan Melinescu si Ristea Proboi, pentru complicitate la fapte de coruptie. 24 iunie 2014 13:33 |