Administrația Trump vrea ca astronauții NASA să revină pe Lună |
||
Administraţia preşedintelui Donald Trump, agasată de lentoarea şi de "inerţia birocratică" din cadrul NASA, a anunţat marţi o accelerare a programului ce prevede revenirea astronauţilor americani pe Lună, devansând termenul prevăzut iniţial, 2028, şi stabilind ca această misiune să aibă loc înainte de sfârşitul anului 2024, informează AFP.
Vicepreşedintele Mike Pence a anunţat acest termen în cadrul unui discurs foarte sever la adresa agenţiei spaţiale americane, la "Rocket City", Huntsville, un oraş din statul Alabama în care sunt construite din anii 1960 rachetele spaţiale americane.
"Din ordinul preşedintelui, politica oficială a acestei administraţii şi a Statelor Unite ale Americii este de a-i face pe astronauţii americani să revină pe Lună în următorii cinci ani", a declarat Mike Pence, care prezidează Consiliul naţional pentru chestiuni spaţiale, o structură din cadrul Casei Albe revitalizată de Donald Trump după preluarea mandatului său prezidenţial.
"Prima femeie şi următorul om de pe Lună vor fi astronauţi americani, lansaţi în spaţiu cu rachete americane de pe sol american", a adăugat Mike Pence, confirmând afirmaţiile făcute recent de administratorul NASA: o femeie ar trebui să devină următoarea persoană care va păşi pe suprafaţa lunară, ce nu a mai fost atinsă de niciun om după încheierea misiunilor din programul Apollo în 1972.
Donald Trump a întreprins demersuri pentru a scoate NASA din "toropeala" care a cuprins-o după scoaterea din funcţiune a navetelor spaţiale americane în 2011 şi a fixat ca obiectiv oficial anul 2017 pentru o întoarcere a astronauţilor americani pe Lună, o primă etapă înainte de explorarea cu echipaje umane a planetei Marte.
NASA a alcătuit în cele din urmă un calendar progresiv ce constă în trimiterea unor roboţi şi instrumente ştiinţifice pe Lună, înainte de o asolizare umană pe satelitul natural al Terrei în 2028.
"Nu este suficient. Merităm mai mult decât atât. Am avut nevoie de opt ani pentru a ajunge pe Lună prima dată, în urmă cu 50 de ani, în contextul în care nu mai făcusem niciodată acest lucru. Nu ar trebui să avem nevoie de încă 11 ani pentru a ne întoarce acolo", a declarat Mike Pence.
27 martie 2019 09:29 |